, reprezintă:
, atunci și unghiul de refracție
, adică raza incidentă se propagă mai departe, nedeviată.
într-un alt mediu cu indice de refracție
, atunci:
obținut la intersecția prelungirilor de raze refractate?
.
, determină adâncimea reală
, la care se află peștele în apă.
deasupra nivelului apei.
, față de nivelul apei, la care se află pescărușul.
.
. Știind indicele de refracție al apei,
, determină cu cât pare mai ridicată piatra față de fundul bazinului.
, având indicii de refracție
, respectiv
. Determină valoarea lui
, știind că un punct luminos aflat la baza inferioară a ultimului mediu își formează imaginea la înălțimea
față de marginea superioară a primului mediu.
medii optice transparente, de grosimi
și indici de refracție
aflate în aer. Un punct luminos, aflat la baza inferioară a ultimului mediu, își formează imaginea la o anumită înălțime
față de fașa superioară a primului mediu (vezi figura alăturată).
în funcție de
.
, respectiv
și de adâncimi
, respectiv
. Pe fundul vasului se află o sursă de lumină punctiformă, ca în figura alăturată.
dintre punctele
și
, obținute la intersecția prelungirilor celor două raze refractate în cele două lichide.Descrierea testului
Acesta este un test de Fizică pentru clasa a IX-a, în care vei învăța să rezolvi probleme în care vei aplica noțiunile învățate despre fenomenul de refracție a luminii, un fenomen optic care se produce în natură și pe care îl întâlnim la fiecare pas în practică. Vei descoperi astfel, cu plăcere, că rezolvarea diferitelor probleme de refracție nu este o sarcină chiar atât de complicată. Învață, distrează-te și vei avea note excelente la școală!
Pentru a comenta acest test, fii parte din eduboom!