Mulțumiți de realizările de până acum sau ambițioși pentru rezultate mai bune, ne aflăm la mijlocul celui de-al doilea semestru școlar. Și ce urmează? Desigur, momentul final al recompenselor sau al discuțiilor dintre profesori și elevi. 🙂
Dragi profesori, astăzi la rubrica „Profesorii vorbesc” vom încerca să vă facem câteva recomandări despre cum să relaționați cu elevii astfel încât ei să fie fericiți, iar dumneavoastră, la fel. Eduboom consideră că aveți la dispoziție câteva mesaje simple care pot face ca al doilea semestru să fie mult mai plăcut și mai reușit pentru toată lumea. Și iată despre ce vorbim:
„Notele din primul semestru sunt pentru primul semestru, totul se poate schimba în al doilea semestru.”
Pentru a-i motiva pe elevi să învețe cu drag și să obțină note mari, chiar trebuie să-i asigurați că rezultatele slabe din primul semestru nu sunt fatale.
Unii elevi își pierd cu ușurință dorința doar pentru că se cred condamnați la note mici încă din primul semestru. Dați-le un motiv de speranță și s-ar putea să devină suficient de ambițioși pentru a recupera materia.
”Lecțiile din acest semestru pot fi mai dificile, dar vor fi și mult mai interesante”
Dacă le dați exemple de teme interesante pe care le veți studia la oră și le explicați de ce se merită să le acorde atenție, elevii vor privi cu alți ochi materia predată. Uneori, însă, conceptele predate sunt foarte abstracte, așa că oferiți-le explicații simple și exemple practice din viață și poate că așa le veți trezi interesul.
„Dacă sunteți atenți în clasă, testele vor fi mai ușoare.”
Motivați-vă elevii, încercând să le atrageți atenția cu această mică stratagemă. Adevărul este că, cel mai probabil, chiar dacă testele sunt dificile, ei dacă sunt atenți și înțeleg la oră, se vor descurca mai bine. Obligatoriu, însă, recompensați-le disciplina, dacă dau dovadă de ea.
„Oricine vrea de bună voie să fie ascultat, primește o șansă.”
Unii elevi preferă să preia singuri inițiativa atunci când se simt suficient de bine pregătiți. Dacă le spuneți clar că efortul lor va fi răsplătit, s-ar putea să constatați cu surprindere că dorința lor de a învăța este mai mare decât vă așteptați.
„Accept și de la voi propuneri de discuție.”
Elevii sunt obișnuiți ca profesorii să dicteze regulile. Arătați-le că țineți la opiniile lor și că demonstrați deschidere către sugestii de la ei pentru a face orele mai plăcute și mai utile. Așa se pot genera idei minunate, în beneficiul tuturor.
Și nu uitați că eduboom vă este întotdeauna alături în procesul de predare, evaluare și interacțiune cu elevii. Pentru a beneficia de toate cele 9.300 de lecții și teste video cu materiile din școală și tutorialele video de dezvoltare personală, trebuie să vă înregistrați în platformă.
După înregistrare primiți 7 de zile acces gratuit deplin la toate materiile pentru clasele I-XII.
Urmărește toate noutățile de pe eduboom și în Facebook și Instagram!
Comentarii